Newsflash

Rezultate căutare « rezidentiat stomatologie »


Grilele au ajuns să domine viaţa și gândurile studenţilor noștri

Am fost printre promotorii examinării cu grile, dar de câteva zile îmi revine obsesiv în minte o întâmplare relatată recent de un coleg.

Prevenirea infecțiilor în stomatologie

de Dr. Mariana MINEA - nov. 19, 2021

Recent apărut la Editura Medicală, volumul Managementul controlului infecţiei în cabinetul de medicină dentară este coordonat de conf. dr. Marian Cuculescu, conferenţiar în cadrul Disciplinei de Prevenţie Orodentară la Facultatea de Medicină Orodentară, UMF „Carol Davila” București.

Maraton de stomatologie, la București

de Cristina GHIOCA - nov. 5, 2021

Peste 2.000 de persoane au participat la primul congres al Colegiului Medicilor Stomatologi din București, desfășurat în perioada 21-23 octombrie, în mediul online.

Provocările examenului de rezidenţiat

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - oct. 29, 2021

Ministerul Sănătăţii organizează concurs de intrare în rezidenţiat în 21 noiembrie. Vă prezentăm ce este nou și ce sfaturi au cei care au trecut deja prin această experienţă.

Promedica: Ministerul Sănătății a scăzut cu 1.000 numărul de locuri la rezidențiat

de L. Budin - oct. 22, 2021

În plină criză de personal medical, Ministerul Sănătăţii a scăzut cu 1.000 numărul de locuri la rezidenţiat, iar cea mai mare scădere este pentru ATI, arată liderul sindicatului Promedica.

Practica stomatologică – perspective și limite

Una dintre întrebările care ne frământă este în ce direcţie se îndreaptă practica stomatologică în contextul macrosocial recent determinat de pandemia de COVID-19.

Ordin MS: specialități deficitare pentru examen pe post, la rezidențiat

- oct. 14, 2021

Ministerul Sănătății a stabilit, într-un Ordin, specialitățile deficitare pentru care se va da examen pe post, la rezidențiat 2021.

Primul român în top 100 de medici din lume, la București

de Cristina GHIOCA - oct. 8, 2021

Prof.dr. Anton Sculean va participa în perioada 21-23 octombrie la Congresul Medicilor Stomatologi din București, unde va susţine prezentarea „Tehnici chirurgicale pentru regenerarea ţesuturilor moi”.

Stomatologul alungă nopţile nedormite din cauza durerilor dentare

de Florentina Ionescu - oct. 8, 2021

Există pacienţi care se raportează la medicii stomatologi ca la niște prieteni care îi ajută să scape de suferinţă și le redau zâmbetul, este de părere dr. Alina Cruciat. Aceștia sunt pacienţii ce revin la același medic, care își programează controale periodice și care au grijă de dantura lor.

Câte cereri pentru emiterea vizei anuale a primit CMSB în această vară

de Florentina Ionescu - oct. 5, 2021

Colegiul Medicilor Stomatologi București (CMSB) a anunțat câte cereri pentru emiterea vizei anuale au fost transmise pe parcursul acestei veri.

Stereotip sau construct social

de Dr. Letiția Cristina Raiciu - oct. 1, 2021

Stereotipurile asociate medicilor stomatologi sunt deranjante pentru toţi colegii care nu se identifică deloc cu ele. Dar sunt aceste stereotipuri doar niște etichetări independente ale societăţii sau un construct social căruia medicii stomatologi îi cad pradă de-a lungul carierei?

Webinare pentru părinți, despre sănătatea dinților la copii

de L. Budin - sept. 30, 2021

Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România și Crucea Roșie Română, cu sprijinul Colgate România, lansează webinare educative gratuite pentru sănătatea dinților copiilor.

Clinică multidisciplinară, lansată recent în Capitală

de Florentina Ionescu - sept. 27, 2021

În București a fost deschisă zilele trecute o unitate medicală care reprezintă o investiție grecească de 3 milioane de euro în servicii de diagnostic, tratament și second-opinion.

Medicina primară stomatologică

de Prof. dr. Radu Septimiu CÂMPIAN - sept. 17, 2021

Stomatologia nu este considerată medicină primară, iar medicina primară nu include stomatologia. Aceasta este situaţia în prezent.

Medicii stomatologi și reţelele de socializare

de Drd. Rareș Voroneanu - sept. 10, 2021

Modalitatea prin care îţi promovezi un serviciu poate valora mai mult decât serviciul în sine.

Evenimente în online, pentru prezentarea programelor UMF Timișoara de pregătire în rezidențiat

de Florentina Ionescu - sept. 6, 2021

Prof. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a oferit recent detalii despre alegerea pregătirii în specialitate în urma concursului național de Rezidențiat.

Lista completă a lectorilor care vor participa la Congresul CMSB din octombrie

de Florentina Ionescu - sept. 2, 2021

Colegiul Medicilor Stomatologi din București organizează între 21 și 23 octombrie un congres creditat cu 24 de puncte EMC, la care „Viața Medicală” este partener media.

Scurtă analiză a serviciilor stomatologice din România

de Dr. Letiția Cristina Raiciu - aug. 27, 2021

Stomatologia nu este doar medicină, ci și business. Într-o societate a extremelor afișate, a postărilor social media, reclamelor și apariţiilor TV, nici nu e de mirare confuzia pacienţilor.

Empatie și comunicare nonverbală

Stabilitatea unei relaţii dintre pacient și medicul stomatolog are la bază mai multe premise. Cele mai importante sunt încrederea în medic și empatia medicului faţă de pacient percepută de acesta.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe